INTRETINEREA SISTEMULUI DE AER CONDITIONAT

Indiferent de temperatura de afară, cei care deţin maşini dotate cu sisteme de aer condiţionat se află în avantaj. Şi totuşi, fără o întreţinere regulată a sistemului, odată cu aerul pompat în autovehicul, îşi vor face loc şi bacterii, polen sau spori. Aceasta poate să ducă la situaţii periculoase, mai ales în cazul persoanelor care suferă de alergii.

Costurile mari de reparaţii pot fi deasemenea evitate daca efectuaţi întreţinerea anuală a sistemului de aer condiţionat. Costul înlocuirii compresorului, inima sistemului de aer condiţionat, poate ajunge până la 1000 EUR.

Care sunt cauzele ce pot duce la defectarea compresorului? În fiecare an, aproape 10% din cantitatea de lichid refrigerant din sistemul de aer condiţionat se pierde. Aceasta înseamnă că performanţele de răcire ale sistemului de aer condiţionat se vor reduce considerabil după doar trei ani de utilizare. Compresorul de aer condiţionat se află astfel în pericol deoarece nu mai este lubrifiat suficient de către uleiul din lichidul refrigerant. În acest moment, compresorul se poate defecta complet.

Evaporatorul şi partea interioară a filtrului oferă condiţii ideale pentru dezvoltarea unor micro-organisme periculoase şi alergice. De aceea, este imperioasă întreţinerea regulată a acestor componente. Dezinfectarea regulată a evaporatorului elimină mirosurile neplăcute cauzate de bacterii şi previne apariţia reacţiilor alergice. Aplicarea unui strat protector suplimentar va preveni apariţia unor noi agenţi patogeni. Filtrul de aer trebuie înlocuit o dată la 15.000 km cel mult deoarece acesta reţine impurităţile din aerul de afară, cum ar fi: praful, polenul, funinginea. Un filtru de aer curat reduce răspândirea germenilor şi totodată previne aburirea geamurilor şi posibila defectare a motorului ventilatorului. Este aceeaşi situaţie ca şi în cazul aspiratoarelor casnice: sacul plin nu reduce doar puterea de curăţare. Impurităţile reţinute de filtru exercită o presiune suplimentară asupra motorului sistemului, ceea ce poate necesita reparaţii costisitoare.

Pentru a asigura funcţionarea perfectă şi permanentă a sistemului de aer condiţionat, componentele cheie, în special compresorul, condensatorul, evaporatorul şi supapa de expansiune trebuie verificate regulat la un service autorizat. Această operaţiune se efectuează odată cu verificare anuală a sistemului de aer condiţionat. Având în vedere că sistemele de aer condiţionat funcţionează sub presiune constantă, componentele acestora sunt supuse unui proces normal de uzură. Furtunurile şi valvele se uzează, îşi pierd elasticitatea şi pot prezenta scurgeri. În consecinţă lichidul refrigerant se va evapora iar performanţele de răcire se vor diminua. Remediul constă în completarea nivelului de lichid refrigerant. În plus, se recomandă repararea sistemelor de aer condiţionat la fiecare doi ani. Această reparaţie presupune schimbarea lichidului refrigerant, verificarea etanşeităţilor şi, dacă este necesar, înlocuirea uscătorului.

Sfaturi practice pentru utilizarea sistemelor de aer condiţionat

În perioada de vară, înainte de a porni autovehiculul, este bine să lăsaţi portierele deschise câteva clipe pentru a permite aerului cald din interior să iasă. Sistemele de aer condiţionat automate controlează singure temperatura, ventilatorul şi distribuirea aerului. Pentru o răcire rapidă, în cazul sistemelor manuale, mai întâi porniţi ventilatorul la turaţie maximă. După ce aţi parcurs o oarecare distanţă reduceţi turaţia acestuia pentru a evita curenţii de aer nedoriţi. Nu direcţionaţi curentul de aer direct înspre ocupanţii autovehiculului. În timpul verii temperatura confortabilă este de 22°C, şi cu 3-4 grade mai mult în cazul unor temperaturi exterioare foarte ridicate. Când vă apropiaţi de destinaţie, opriţi aerul condiţionat; evitaţi astfel şocul termic la ieşirea din autovehicul.

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 17 urmăritori

RSS Abonare

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.
%d blogeri au apreciat asta: